seniorul

Rodica şi Flavia Coposu rezumă lecţiile pe care le-au învăţat de la fratele lor, Corneliu, şi îşi amintesc, răscolite de durere, de vizitele minerilor în 1990. Surorile Seniorului vorbesc cu regret despre România de azi. Rămân însă cu speranţa că noua generaţie, cea a nepoţilor  lui Corneliu, va fi cea care va aduce, cu adevărat, schimbarea.

Flavia (85 de ani) şi Rodica Coposu (77 de ani) ştiu ce înseamnă să nu-ţi negociezi principiile. Au învăţat asta de la fratele lor, Corneliu Coposu, fostul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, cel în jurul căruia gravitau, la începutul tranziţiei româneşti, ideile schimbării.

Locuiesc într-o casă modestă, cu o bibliotecă ticsită de cărţi vechi. Aceeaşi casă care a fost, pe rând, urmărită de Securitate, distrusă de mineri, refăcută cu trudă. Istoriile la care au fost martore şi la care au luat parte sunt multe, dar Flavia şi Rodica Coposu nu-şi asumă decât faptul că sunt surorile Seniorului. Şi asta pentru că au avut – spun ele –  „norocul să se nască în familia ţărănistă”. Au stat de vorbă cu noi doar după cereri stăruitoare, pentru că „ne-am temut să nu apărem pe «bloguri». Tot timpul ne ferim să nu plictisim opinia publică”.

Cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns să descrie întreaga viaţă a Seniorului, de la Maniu, la CDR.

Corneliu Coposu este unul dintre acei oameni peste care secolele nu au trecut şi nu vor trece fără să vorbească. Unul dintre aceia care a ţinut mereu deschisă uşa Partidului Naţional Ţărănesc indiferent de lacătele puse de regimul comunist.

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 şi a fost crescut, într-o familie de preoţi, în spritul moralei creştine şi a patriotismului naţional autentic. Tradiţiile politice ale familiei şi determinarea lui pentru politică l-au apropiat de Iuliu Maniu, artizan al Unirii din 1918 şi cel care avea să devină mentorul său  Astfel, începând din anul 1937, după ce fusese deja timp de doi ani prşedinte al Oranizaţiei de Tinere PNŢ Cluj, devine secretarul personal permanent al lui Maniu.

Păstrează această funcţie până la 14 iulie 1947, când este închis, timp de 8 ani, fără niciun proces. În 1956, i se intentează primul proces şi este condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înalta trădare a clasei muncitoare şi crime contra reformelor sociale“. După 8 ani petrecuţi într-un regim sever de izolare în închisoare de la Râmnicu Sărat, în 1962, Coposu se îmbolnăveşte grav şi este eliberat, dar rămâne la domiciliu forţat, urmărit constant de Securitate.

Până în 1989, lucrează ca muncitor necalificat, iar după Revoluţie anunţă reintrarea în viaţa politică a Partidului Naţional Ţărănesc, devenit ulterior Creştin Democrat. Cu alte cuvinte, anunţă că va conduce opoziţia împotriva Frontului Salvării Naţionale. Repercusiunile nu întârzie să apară şi Coposu devine ţinta unor campanii mincinoase, menite să-l compromită. Nu renunţă şi, mai mult, formează Convenţia Democrată Română, al cărei lider a fost în perioada 1991 – 1993.

Advertisements
Categories: de la oameni., de la ziar. Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: