zidul berlinului, o istorie perversă

November 20, 2010 Leave a comment

„Adevărul“ developează astăzi, la exact 21 de ani de la căderea unei bariere aberante, povestea din spatele unei fotografii ce descrie perfect peste jumătate de secol de istorie: „Sărutul ucigaş“. Fotograful Régis Bossu povesteşte, pentru „Adevărul“, cum a surprins, în 1979, celebrul sărut dintre Honecker şi Brejnev, şi cum s-a văzut „live“ căderea Zidului, la 9 noiembrie 1989.

Era 7 octombrie 1979, o zi de toamnă rece, aşa cum erau toate zilele din partea de răsărit a Zidului Berlinului. Erau parade militare, cântece patriotice, defilări şi discursuri pătimaşe. Era anul în care Republica Democrată Germană (RDG) sărbătorea, la  Berlin, 30 de ani de existenţă şi de „măreţe împliniri”.

Se vorbea despre lupta de clasă, ideologii şi realizări ale socialismului ştiinţific, iar elevii, pionierii comunismului, agitau organizat steguleţe şi zâmbeau uniform. Leonid Brejnev, „preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem” (şeful URSS), venise în capitala RDG să aplaude panorama şi să salute „destinderea” blocului comunist. Totul era organizat în coregrafii strălucitoare, iar spectacolul era euforic, dar pe străzi mirosea mai mult a dictatură decât a sărbătoare Read more…

comunismul, anemic în manualele de liceu

October 23, 2010 1 comment

Pe fondul unei culturi a suspiciunii întreţinută sistematic după Revoluţia din decembrie 1989, istoria recentă este scrisă, pentru elevii de liceu, în manuale cu prea multe carenţe. Programa de istorie a României din liceu tratează sumar un trecut cu care românii încă nu sunt reconciliaţi.

Ideologia luptei de clasă, proiectele de „inginerie” socială sau, pur şi simplu, încercările detaşate de a măsura în date şi cifre efectele regimului comunist din România sunt aglomerate, în manualele de clasa a XII-a, într-un capitol anemic, pe care elevii îl studiază mai mult cu gândul la vacanţa de vară şi examenul de bacalaureat. Amnezia şi întârzierile unei confruntări reale cu trecutul recent, pentru care societatea civilă şi politicienii din România au conferit un rol secundar, conturează încă un cusur important al sistemului educaţional. Pentru absolvenţii de liceu, istoria se opreşte la finalul celui de-al doilea Război Mondial şi se reia cu figura zâmbitoare de pe afişul electoral al lui Ion Iliescu. Read more…

Categories: de la ziar.

părintele neştiut al „solidarităţii“

September 1, 2010 Leave a comment

Jerzy Borowczak, cel care a pus în scenă, acum 30 de ani, la Gdansk, cel mai mare protest anticomunist din spatele Cortinei de Fier, a acordat un interviu ziarului „Adevărul“. „Acordurile de la Gdansk“ au permis înfiinţarea sindicatului „Solidaritatea“. În faţă a ieşit Walesa, ajuns ulterior preşedintele Poloniei. Primul lider al revoltei a fost însă Borowczak.

Povestea lui Jerzy Borowczak (53 de ani) începe în oraşul polonez Gdansk, acolo unde, acum trei decenii, s-a produs una dintre cele mai importante fisuri în Cortina de Fier. La doar 23 de ani, Borowczak a făcut parte din echipa regizorilor celei mai mari revolte din lagărul socialist. Cărţile de istorie sunt însă prea subţiri ca mai să cuprindă toate nuanţele unor destine, iar lecţiile despre trecut nu au nevoie de mai mult de un erou.

Pentru Polonia anului 1980, anul speranţei şi al primului îndemn către „Solidaritate”, acesta este electricianul Lech Walesa. „Aşa a fost mai bine”, spune acum Jerzy Borowczak, fără să lase loc regretelor. Nu-i trebuie aplauze sau decoraţii. Îi e de ajuns că a fost acolo, pe şantierul naval „V.I. Lenin” din Gdansk, printre tinerii aceia entuziaşti şi revoluţionari care nu înţelegeau de ce Occidentul nu ajunge până în Europa de Est. Read more…

Categories: de la oameni.

viaţa fără machiaj a clovnului siminică

August 22, 2010 2 comments

Simion Avram, cel mai îndrăgit comic al circului românesc, a trăit în acelaşi timp două vieţi, ambele ca-n filme. Ultima cădere a cortinei l-a aruncat într-o lume fără magie, pe care nu vrea s-o înţeleagă. Pentru clovnul Siminică, vraja circului s-a rupt, iar în locul ei au rămas doar părerea de rău că totul s-a terminat prea repede şi o banalitate care îl înfioară.

„Viaţa de după cortină e dureroasă”, spune Simion Avram (74 de ani) şi pune punct. După aplauzele care încă şi-au păstrat ecoul, după zâmbetele furate din toate colţurile lumii şi după tribunele aglomerate cu spectatori, artistul a rămas singur într-un spectacol adevărat, fără regie şi fără reflectoare. Într-o linişte străină, prea departe de agitaţia din cupola circului, se desfăşoară nefiresc viaţa fără farduri a clovnului Siminică. Read more…

Categories: de la oameni., de la ziar.

despre moralitate.

August 15, 2010 Leave a comment

În urmă cu mai bine de jumătate de an, Ion Vezeanu, profesor universitar la Universitatea Grenoble din Franţa, mi-a acordat un interviu scurt şi bun care, din păcate, nu va fi publicat niciodată într-un loc în care cei cărora le este adresat l-ar putea citi. E destul de anost şi destul de obositor. Citiţi, totuşi, aceste şase răspunsuri, care explică – chiar dacă în stilul ăla academic monoton – motivul multora dintre durerile noastre de cap. Read more…

Categories: de la oameni.

38 de ani, rătăciţi în dosarele Securităţii

August 15, 2010 Leave a comment

Ioan Gheorghe a plătit scump factura utopiei comuniste, care i-a furat aproape patru decenii din viaţă. Ioan Gheorghe împlineşte astăzi 88 de ani. Nu ştie ce ar mai putea sărbători acum, când ororile secolului trecut încă se citesc limpede pe ridurile de pe chipul său.

Destinul lui Ioan Gheorghe a fost jucat la ruleta necâştigătoare a secolului XX. Odiseea lui începe brutal, la Leningrad, în faţa ruşilor, pe frontul de Est al celui mai haotic război.

Trucajele politice din România şi 23 august îl transformă în prizonier de război şi îl condamnă la moarte, dar, în logica nefirească a frontului, pedeapsa îi este comutată în prizonierat. Într-un singur an, fostul ostaş trece prin trei lagăre nemţeşti. Într-o noapte ca oricare alta, în care era fericit că poate, în continuare, să se roage pentru viaţa lui, Ioan Gheorghe îşi coase în piept tricolorul românesc, evadează şi se întoarce în ţară.

Nu ştia însă că România, alta decât cea pe care o lăsase el, nu îl mai aştepta şi, de sub „aripa protectoare” sovietică, Ioan Gheorghe începe o altă luptă. O luptă pe care, de această dată, nu mai are cum să o câştige, din care nu mai poate evada. Noile „fronturi” – Canalul Dunăre-Marea Neagră şi birourile Securităţii din Giurgiu. Pentru el, această bătălie e scrisă în istorie mai apăsat decât războaiele fierbinţi. Şi asta pentru că linşajul şi gratiile nedrepte ale carcerelor Securităţii au o altfel de demnitate. Una pură, a omului liber care nu poate permite comerţul cinic în care este vândul sufletul său. Read more…

Categories: de la oameni., de la ziar.

batrânul cu amintiri infernale

August 9, 2010 Leave a comment

Ioan Gheorghe (88 de ani) a trăit pe viu epopeea sângeroasă a secolului XX. „O viaţă cu blestem din faşă“, aşa rezumă veteranul poate cel mai lung drum de la „Georgică“ la „moş Gheorghe“. Ioan Gheorghe a aşezat pe hârtie aproape nouă decenii prin care a trecut mai mult în genunchi. Patru volume, 18 capitole şi nici pe departe de ajuns. Manuscrisul său n-a ajuns însă la nicio editură.

Pe strada Soarelui din oraşul Giurgiu stă ascuns un muzeu cât secolul XX. La intrare nu taie nimeni bilete, iar poarta ruginită se mişcă greu. De 58 de ani, nu-i trece nimeni pragul. Înăuntru, istoria se compune din amintirile unui singur om. În cele două camere care au mai rămas în picioare din casa veche de 104 ani a lui Ioan Gheorghe, fotografiile de pe pereţi vorbesc mai mult decât orice istoric. Fără statistici sau analize detaşate, dar cu luciditatea şi memoria celui care a luptat mereu în prima linie a unui război ce nu încape în niciun manual, războiul cu moartea.

Pe Ioan Gheorghe, secolul XX l-a numit, pe rând, „Georgică“, „Johann Georg“ şi „moş Gheorghe“ iar soarta l-a purtat prin toată Europa, cu arma în mână. O parte din el încă mai luptă pe acel front, noaptea, când la patul construit dintr-o scândură şi o pătură nu se uită nimeni. Pentru el, „al Doilea Război Mondial“ e o denumire prea cinică pentru a putea rezuma zilele acelea lungi în care nici măcar fotografia mamei din buzunarul de la piept nu era în siguranţă. „Comunismul“ nu înseamnă mai mult decât a fi prizonier în propria viaţă, iar democraţia încă nu are o definiţie, pentru că nu i-a adus nimic. Lui Ioan Gheorghe îi e frică să pună punct. Concluziile sunt prea sinistre şi prea simple: „destin, ghinion, viaţă ratată…“ Read more…

Categories: de la oameni., de la ziar.